Despre
Autori:
Lect. univ. dr. Paula Lazăr, Departamentul de Finanțe, ASE București
Conf. univ. dr. Mirela Nichita, Departamentul de Contabilitate și Audit, ASE București
Guvernele din întreaga lume au răspuns diferit la criza COVID-19, dar oare cu suficientă putere pentru a stimula economiile să se întoarcă la dezvoltarea lor pre-pandemică? Majoritatea țărilor au folosit, și folosesc în continuare, politica fiscală pentru a crește cheltuielile publice, cu precădere pe cele de natură social-culturală, cum ar fi: asistența medicală, educația sau plățile sociale. Și cu toate că stimulii de natură fiscală sunt necesari pentru o redresare rapidă și sănătoasă, de multe ori aceștia au ca rezultat creșterea bruscă a datoriei publice și a deficitului public care, în schimb, vor frâna redresarea atât de dorită a creșterii economice.
Criza COVID-19 și recesiunea economică generată de aceasta au ”lansat” o provocare colosală pentru sistemele politice și instituționale ale multor țări dar și pentru evoluția lor economică. După cum subliniază literatura economică, criza evidențiază rolul remarcabil al politicilor fiscale naționale în creșterea nivelului de ocupare a forței de muncă, creșterea nivelului de trai, menținerea echității sociale și a dezvoltării economice (Cottarelli et al. 2014).
Comparând pandemia COVID-19 și crizele financiare globale, Strauss-Kahn (2020) a subliniat că apar trei asemănări principale: rolul incertitudinii, amploarea colapsurilor financiare și economice inițiale și reacțiile masive ale guvernelor; în plus, apar și unele diferențe remarcabile: băncile fac parte din soluție și nu din problemă, viteza și evoluția așteptată a recesiunii, efectele estimate ale planurilor de politici de redresare versus implementarea efectivă a politicilor de redresare și coordonarea internațională deficientă.
În acest context se ridică o serie de întrebări: Cum diferă această criză de criza financiară din 2009 sau poate că cele 2 sunt mai asemănătoare decât pare la prima vedere? Care este corelația dintre creșterea economică și mixtul politici fiscal – bugetare și monetare de pe piețele emergente din Europa de Est – în special România? Țara noastră face parte din Uniunea Europeană și ar trebui să urmeze, mai mult sau mai puțin, același tipar de acțiuni ca răspuns la pandemia de COVID-19 ca toate celelalte state membre (în principal piețele emergente). Chiar dacă actuala criză a debutat ca o criză în domeniul sanitar, sperăm să identificăm un model în acțiuni și reacții cu criza financiară din 2009. Se poate afirma că atât criza financiară globală, cât și pandemia de COVID-19 au avut un impact puternic asupra creșterii economice. Care factor a avut cel mai puternic impact și cum este legat acest factor de răspunsurile statelor la criza actuală? Redresarea economiei post COVID-19 depinde în principal de acest factor? Care ar trebui să fie noua busolă pentru urmărirea creșterii?
Economiile din întreaga lume au reacționat la actuala criză și așteaptă cu nerăbdare să-și recapete ritmul de dinainte de COVID-19 și, făcând acest lucru, se angajează în această „luptă” cu tot ce au „la îndemână” – un mix de politici care vizează recâștigarea controlului asupra creșterii economice. Astfel, răspunsul politicii fiscale și monetare a fost decisiv, masiv și rapid (Schwab și Malleret, 2020) cu toate că, uneori, din cauza lipsei unor experiențe similare, răspunsul fiscal ar putea fi prea expansiv și de tipul greșit (Makin și Layton, 2021). Dar, ceea ce știm cu siguranță este că economiile la nivel mondial, indiferent dacă sunt clasificate drept avansate, emergente sau în curs de dezvoltare, au demonstrat aceeași capacitate de redresare după criza financiară (Foo și Witkowska, 2016), iar această criză a începe ca o criză a sistemului de sănătate, dar a evoluat ca o criză financiară. Fără îndoială, de data aceasta, guvernele ar trebui să se concentreze pe încurajarea și stimularea acțiunilor și inovațiilor din sectorul privat, încrezătoare că economia va fi și mai puternică în noul status quo (Taylor, 2021).
Cu niveluri ridicate ale datoriei publice și presiuni suplimentare induse de pandemie asupra tuturor surselor majore de finanțare a dezvoltării, țările cu venituri mici și medii se străduie să își finanțeze cheltuielile cu sănătatea publică, cheltuielile de natură socială și economică ca răspuns la criza COVID-19. Observațiile timpurii indică niveluri ridicate de datorii și ieșiri masive de capitaluri din economiile în curs de dezvoltare, însoțite de o scăderă a remitențelor și cu efecte negative asupra finanțelor interne, deja solicitate de criza economică și de sănătate publică (OECD, 2020). Mai mult OECD (2020) a recomandat politici fiscale menite să asiste diferite sectoare de activități la nivel național. În stadiu incipient, COVID-19 a fost considerată o criză în domeniu sanitar, prin urmare, politicile fiscale adoptate ținteau oferirea de sprijin financiar în vederea limitării impactului acestei crize.
Politici macroeconomice
Politica fiscală
Politica fiscală este una dintre primele politici macroeconomice care va genera un răspuns în situații de criză și reprezintă, poate, cel mai simplu instrument de intervenție pe care un stat îl are la dispoziție.
Tabel 1. Politica fiscală în cifre (2000-2021)
| Indicatori | %total venituri (val. medii) | %PIB (val medii) | Valoare min /an | Valoare max /an |
| România | Impozite directe | 17,97 | 5,92 | 2803,3 / 2002 | 11401,1/ 2017 |
| Impozite indirecte 35,66 11,76 4840,3/ 2000 23975,8 / 2021 |
Contribuții sociale 30,55 10,06 4645,2/ 2000 27761,39 / 202
Sursa: Ameco, 2021
Politica fiscală din România este centrată pe impozitele indirecte și contribuțiile de natură socială – deci pe consum și forță de muncă. Astfel, în timpul crizei financiare, impozitele indirecte au scăzut cu 22,32% în 2009 față de 2008. Ca răspuns, pentru a crește veniturile colectate, cota standard de TVA a fost majorată cu 5 pp de la 19% la 24% în 2010. În plus, în timpul crizei financiare, guvernul a adoptat o politică pro ciclică prin creșterea impozitelor și reducerea sau înghețarea cheltuielilor publice.
Potrivit monitorului fiscal al FMI (FMI, 2021) în timpul pandemiei de COVID-19 putem observa o schimbare în abordare. În prezent, politica fiscală pare a fi contra ciclică, oferind o supapă economiei prin injectarea de fonduri suplimentare în sistemul de sănătate, acoperind parțial salariile părinților care stau acasă pe perioada în care școlile sunt închise, prin măsuri de sprijinire a afacerilor inclusiv acoperirea parțială a salariilor celor care desfășoară activități independente și lucrătorilor în pericol de a fi disponibilizați, prin subvenționarea parțială a salariilor celor care se reîntorc la muncă, prin amânarea plăților la utilități pentru IMM-uri, prin reduceri acordate la plata impozitului pe profit sau subvenții pentru întreprinderi etc.
Politica bugetară
Guvernele au reacționat mai agresiv și mai prompt la criza de COVID-19 decât la criza financiară globală, cel mai probabil încercând să limiteze la maximum efectele negative care se întrevedeau. Alături de politica fiscală, politica bugetară este „instrumentul de pornire” atunci când se intervine în economie pentru a corecta și a reduce efectele nefavorabile.
Tabel 2. Politica bugetară în cifre (2000-2021)
Indicatori %total cheltuieli (val. medii) %PIB (val medii) Valoare min /an Valoare max /anRomania Cheltuieli curente 73,67 27,01 11915,5 / 2000 70356,25 /2021Cheltuieli de capital 11,58 4,30 1.240,7 / 2001 11.657,5 /2021
Sursa: Ameco, 2021
Observăm că tendința politicii bugetare este legată de cheltuielile publice curente, adică de cheltuieli neproductive. Deoarece în timpul crizei financiare globale statul a adoptat o politică macroeconomică pro ciclică, cheltuielile curente au fost fie reduse, fie „înghețate”. Astfel, cheltuielile legate de activitățile financiare curente – cheltuieli precum consumul intermediar, compensațiile angajaților și subvențiile – au scăzut – și cheltuielile aferente beneficiilor sociale au crescut din cauza creșterii ratei șomajului ca urmare a crizei financiare.
Pentru a fi pro activ și a contracara consecințele crizei de COVID-19, guvernul României a majorat cheltuielile publice aferente sistemului de sănătate și, printr-o serie de măsuri, încearcă să încurajeze sectorul de afaceri să depășească cadrul macroeconomic actual. Astfel, pentru sprijinirea afacerilor, guvernul a alocat fonduri pentru acoperirea unei părți din salariile celor care desfășoară activități independente și care se reîntorc la muncă, conceperea schemelor de granturi pentru întreprinderi, garanții pentru împrumuturi și dobânzi subvenționate pentru capitalul de lucru și investiții pentru IMM-uri etc.
Politica Monetară
Stabilitatea prețurilor este cea mai bună contribuție pe care o poate aduce politica monetară la creșterea economică (BCE). Rata inflației se numără printre criteriile tratatului de la Maastricht și țintirea acesteia este o strategie a băncii centrale – care va specifica o rată a inflației ca obiectiv și va ajusta politica monetară pentru a atinge această rată. Atingerea țintei de inflație se concentrează în primul rând pe menținerea stabilității prețurilor, dar susținătorii săi consideră, de asemenea, că sprijină creșterea și stabilitatea economică. Dar țintirea inflației poate fi contrastantă cu alte posibile obiective de politică ale băncilor centrale, inclusiv țintirea ratelor de schimb, șomajului sau venitului național.
După ani de creștere economică puternică, criza financiară globală a înghețat piețele emergente, confruntându-le cu o volatilitate ridicată. Băncile naționale au redus ratele dobânzilor de politică monetară (aceste rate au fost reduse în medie cu 300 pb; FMI, 2010) pentru a stimula consumul și au apelat la organizațiile financiare internaționale (cum ar fi FMI) pentru a împrumuta resurse. Pe fondul turbulențelor pieței financiare de la începutul pandemiei, băncile centrale din România, precum și alte țări din regiune (Croația, Ungaria, Polonia, România, Serbia și Turcia) au lansat programe de achiziție de active (APP[2]), cumpărând local obligațiuni valutare emise de guverne dar și de sectorul privat în cazul Ungariei (Lindquist, W., et al., 2021). Prin acest curs de acțiuni piața financiară a creat lichiditate și a reparat mecanismul de transmitere a politicilor.
În Romania, rata dobânzii de politică monetară s-a dublat în decursul ultimului an, de la 1,25% în ianuarie 2021 la 2,50% în februarie 2022, ceea ce subliniază instabilitatea pieței monetare și anunță noi restricții de creditare și, astfel, limitarea cash-ului din piața.
În ceea ce privește stabilitatea prețurilor – rata inflației în luna ianuarie 2022 este de 8,5% față de nivelul înregistrat în ianuarie 2021, ceea ce subliniază diminuarea puterii de cumpărare a monedei naționale și instabilitatea economiei, în general, dar ca medie anuală, în 2021, inflația a înregistrat o valoarea de 15,21% (in conformitate cu analizele furnizate de Eurostat). De asemenea, cursul de schimb valutar a înregistrat în ultimul an o evoluție negativă, moneda națională înregistrând cursuri de schimb în creștere față de principalele monede – euro și dolarul american.
Concluzii
Guvernele și băncile centrale din întreaga lume au răspuns atât la criza financiară globală, cât și la criza COVID-19, implementând o gamă largă de măsuri fiscale, bugetare și monetare pentru stabilizarea economiilor și limitarea efectelor negative. Dacă pentru criza financiară globală, răspunsurile guvernelor și ale Băncii Centrale Europene au fost fi mai lente, pentru criză COVID-19, având în vedere experiențele trecute, răspunsurile au fost mai clare, mai rapide și mai agresive.
Examinând o serie de indicatori legați de politicile fiscale, bugetare și monetare pentru perioada 2000-2021, am constatat că România a reacționat la criza financiară globală și la criza COVID-19 printr-un mix de politici care se potrivesc profilului său economic, dar a urmat, totuși, același model ca și piețele emergente din regiune. Astfel, în timpul crizei financiare globale guvernul:
a) a adoptat majorări de impozite – fie prin creșterea ratei de impozitare, a bazelor de impozitare sau a ambelor sau prin introducerea de noi impozite;
b) și-a redus sau înghețat cheltuielile publice – prin scăderea compensațiilor angajaților sau a subvențiilor;
c) a redus dobânda de politică monetară pentru a stimula consumul și a restabili creșterea economică de dinainte de criză.
În timpul crizei COVID-19 au fost implementate o gamă largă de stimulente fiscale:
a) reduceri de impozite, scutiri de la plata impozitelor, rambursări de impozite realizate mai rapid și cu proceduri mai simplificate;
b) au fost aprobate transferuri mai mari, precum subvențiile, pentru a sprijini sectorul de afaceri;
c) dobânda de politică monetare a fost redusă pentru a permite un acces mai ușor la resursele financiare.
Dacă ar fi trebuit învățat ceva din criza financiară globală, este că toate aceste măsuri vor pune o presiune suplimentară asupra deficitului public și a datoriei publice care, cel mai probabil, vor crește în valoare în viitorul apropiat. Astfel, la sfârșitul anului 2021 România arata semne de criză financiară cu un deficit de 6,72% din PIB, în conformitate cu datele furnizate de Ministerul Finanțelor Publice, deficit în scădere față de anul 2020 cu 30% dar cu 3,72 pp peste limita de 3% impusă statelor membre europene. Mai mult, deși Comisia europeană estimează o creștere economică de 5,1% pentru anul curent, bugetul de stat a fost aprobat cu un deficit de 6,24% din PIB – în conformitate cu strategia fiscal – bugetară 2022 – 2024.
În ceea ce privește nivelul datoriei publice anul 2021 s-a încheiat într-o notă optimistă – România înregistrând al 9-lea cel mai mic nivel al datoriei publice guvernamentale la nivel UE-27, de 48,5% în conformitate cu date furnizate de Institutul Național de Statistică (INS). Dar, prognozele la nivel european – sursa AMECO coroborată cu raportul de țară realizat de Comisia Europeană – arată o evoluție pozitivă a datoriei publice totale în următorii 2 ani, chiar dacă nivelul acesteia se va menține sub limita de 60% impusă statelor membre – pentru anul 2022 se estimează un nivel de 51,8% din PIB, respectiv 53,2% din PIB în 2023. Acest aspect va exercita o presiune negativă asupra bugetului prin prisma cheltuielilor viitoare aferente rambursărilor.
Așa cum menționam anterior, presiunea din partea prețurilor a determinat creșterea inflației la cel mai ridicat nivel din ultimii 10 ani – în 2021 rata medie anuală a inflației a fost de 15,21% (Adrian Vasilescu – consultant pe strategie la BNR afirmă că România nu a mai avut o inflație cu 2 cifre din 2004, dar că acest trend de creștere expansionistă a inflației se vede pe toată planeta. Mai mult, inflația nu are doar cauze interne, cu excepția ”stilului haotic în care s-a realizat liberalizarea gazului și electricității”, ci și cauze externe care țin de efectele relaxării economiilor în contextul pandemiei COVID)[3]. În acest context, rata dobânzii de politică monetară crește de la 2% pe an la 2,5% pe an, începând cu 1 februarie 2022.
În concluzie, evoluția macroeconomică la nivel național este umbrită de riscuri și incertitudini legate atât de evoluția pandemiei COVID-19, cât și de contextul european.
Referințe
Cottarelli, C., Gerson, P. & Senhadji, A. (Eds) (2014). Post-Crisis Fiscal Policy, Cambridge, MA: MIT press.
Makin, A. J. & Layton, A. (2021). The global fiscal response to COVID-19: Risks and repercussions, Economic Analysis and Policy, 69, 340 -349
OECD (2020) The impact of the coronavirus (COVID-19) crisis on development finance, https://www.oecd.org/coronavirus/policy-responses/the-impact-of-the-coronavirus-covid-19-crisis-on-development-finance-9de00b3b/
Schwab, K. & Malleret, T. (2020). COVID-19: The Great Reset, Ed. 1.0, World Economic Forum, Geneva, Switzerland
Strauss-Kahn, M.O. (2020). Can we compare the COVID-19 and 2008 crises? SUERF Policy Note, 164
www.ameco.org
www.imf.org
www.eurostat.eu
www.ins.ro
[1] Banca Centrală Europeană
[2] Asset Purchase Programs
[3] https://adevarul.ro/economie/stiri-economice/vasilescu-romania-nu-mai-avut-inflatie-doua-cifre-2004-principalele-cauze-externe-1_6204ad3e5163ec4271ca51f4/index.html
