Despre
Alina Dima are o viață de poveste: A cutreierat multe țări și continente și de 10 ani lucrează în Dubai, fiind în prezent Executiv în strategie corporativă la o instituție guvernamentală din Dubai
Alina ne spune despre oportunitățile și efervescența pieței imobiliare din Dubai, despre cât de importantă este învățarea continuă și cultura organizațională
Interviu
Reporter(R): Ai o carieră care a presupus călătorii peste mări și țări iar de patru ani ești Executiv în strategie corporativă la o instituție guvernamentală din Dubai. Care este povestea vieții tale, Alina Dima?
Alina Dima (AD): Ei… și uite așa capăt eu încă o șansă de a privi retrospectiv imaginea de ansamblu a unei călătorii.. zic eu interesantă, dar deloc lină a unei studente pe termen lung, cu frecvență asiduă la academia vieții. Specialitatea? Provocări si puzzle-uri internaționale. Durata? Nedeterminată ca timp, limitată doar de dorința de opri procesul de învățare, de experimentare și de împărtășire cu studenți asemenea, curioși și pasionați neapărat. Împărtășesc cu voi frânturi din călătoria mea profesională cu mare drag și mă semnez simplu: Mihaela Alina Dima, student în anul 18.
Am purtat
constant cu mine o valiză pregătită pentru următoarea destinație pe harta plină
de cunoștințe acumulate atât din mediul academic romanesc/canadian, cât și de cele
dobândite din interacțiunile cu medii de afaceri internaționale, incredibil de pestrițe,
dar minunat de provocatoare.
Îmi amintesc clar acel sentiment de bucurie pe care l-am simțit in momentul absolvirii Facultății de Științe Economice în Limbi Străine (azi FABIZ), din cadrul ASE. Ironia face că am simțit deopotrivă nevoia de a răspunde la o întrebare care nu a fost nicicând până atunci mai presanta: „Acum încotro?” Voiam sa descopăr lumea, să-i înțeleg diversitatea, să-i acumulez înțelepciunea, și mai important decât orice, să împletesc toate astea în modul cum eu puteam să aduc plus valoare prin contribuția mea în toate locurile cutreierate.
Va mărturisesc cu sinceritate că m-am simțit extrem de norocoasă pentru expunerea de care am avut parte în cei 4 ani de studii în cadrul SELS- ASE București, având atât de mulți colegi care veneau din diferite colturi ale lumii. Tocmai de aceea am considerat utilă completarea studiilor cu un master în audit, contabilitate și informatica de gestiune în cadrul aceleiași universități, urmată de un program de EMBA romano-canadian, colaborare de excepție intre BBS si UQAM, Canada.
Am început așadar aventura de a construi o carieră cu un domeniu mult apreciat, care ne face diminețile mai frumoase tuturor: industria cafelei. Ei bine, știm cu toții cum o cafea bună poate dărâma multe bariere dintre oameni și îi poate apropia, acesta fiind un ingredient fundamental pe care m-am bazat atunci când mi-am exercitat rolul de a dezvolta și extinde brandul pe scena internațională, în anii ce au urmat. Am înțeles cum piețele țintite nu seamănă deloc între ele și cum strategiile aplicate trebuie planificate și adaptate corespunzător de fiecare dată când doream penetrarea unei piețe.
Am înțeles cat era de fundamental să cunosc mai întâi cultura țării pe care o ținteam ca următoare piața de interes, regulile de eticheta în mediul social și de afaceri ce trebuiau respectate, ce conta pentru consumatori și cum de fiecare dată formula funcțională de avantaj competitiv trebuia adaptată la cerințele pieței respective. Probabil unul dintre puținele lucruri în comun în ceea ce privește preferința consumatorilor de pretutindeni era faptul ca tuturor le făcea plăcere sa-si imagineze povestea din spatele licorii energizante, cu un strop de magie pentru visători. Cum eu eram total cufundată în poveste, am dus-o mai departe pe 3 continente, împreună cu gustul și mai presus de orice, cu experiența în sine de a savura o cafea ce transpune într-o ceașcă rezultatul a 150 ani de munca, amprenta mai multor generații în cadrul unei afaceri de familie italiene.
După ani si
ani, am poposit la un moment dat pe un târâm însorit, care mi-a devenit a doua
casa în ultimii 10 ani: Dubai, Emiratele Arabe Unite. Am zis inițial să stăm la
o cafea și la o poveste, dar uite că am rămas sa clădesc, să prind rădăcini sau
mai corect spus, tehnic vorbind, să mă las fermecată de mirajului dunelor de
nisip. Natura-mi nomadă trebuia cumva hrănită și, tocmai din acest motiv, am
explorat alte domenii pe care să ajung să le îndrăgesc. Rând pe rând am cochetat
cu industria auto, cea a turismului și mai apoi a serviciilor corporatiste. Este
de-a dreptul fantastic cum peste 260 de naționalități trăiesc, lucrează, se
dezvoltă și prosperă într-un loc, totul într-o armonie perfectă.
Ultima oprire
în anul 18 al călătoriei mele profesionale: activez de aproximativ 4 ani în
rolul de Executiv în Strategie Corporativă: Planificare și Performanta, în
cadrul unei instituții guvernamentale.
Tare-s
curioasă să vedem următoarea oprire….
R: Care sunt
principalele tendințe în industria în care activezi, la nivel local dar și
european și global?
AD: Dubai ,devenit cel mai cosmopolit oraș din lume, cu o populație de peste 83% rezidenți străini (Expați), este cunoscut multora ca fiind „capitala investițiilor din Orientul Mijlociu”, locul de întâlnire a nenumărate „business ventures” , oportunități multiple, cu lanțuri de franciza ce se deschid constant parcă peste noapte, cu proiecte îndrăznețe ce prind forma rapid și bat recorduri mondiale. Topul celor mai importante industrii a căror evoluție merită urmărită îndeaproape: Imobiliare, Tranzacționări, Servicii, Turism, Ospitalitate.
Daca ne concentram pe
prima categorie de exemplu, industria imobiliară, observăm că ea este într-o
continua evoluție. Imobilele rezidențiale reprezintă așadar o prioritate pentru
investițiile din piața internațională, iar motivul principal îl constituie numeroasele
inițiative ale guvernului în această direcție, împreună cu nivelul crescut al
venitului per capita. Exista un interes mărit pentru proiectele „off plan”, în
noi zone de interes pentru dezvoltatori, cum ar fi Dubai South, Dubai Hills,
MBR City .
Se observă o creștere în
toate segmentele pieței de imobiliare rezidențiale, în ciuda anumitor obstacole
cum ar fi creșterea ratei dobânzii și consolidarea poziției dolarului pe piața
valutara.
R: Care sunt
principalele oportunități pe care le vezi pe viitor in industria in care
activezi?
AD: Se preconizează creșterea
numărului de expați în Dubai, pe fondul contextului la nivel macro, reprezentat
de instabilitate geopolitică, inflație și taxe majorate. De asemenea, guvernul
continuă implementarea reformelor în privința încadrării în muncă, oferind profesioniștilor
calificați condiții de relocare deosebit de atractive, și facilitând așadar creșterea
profitabilității din investițiile viitoare în industria imobiliară.
R: Care au fost și poate
mai sunt principalele provocări întâmpinate de industria în care activezi de-a
lungul pandemiei?
AD: Pentru a înțelege provocările
întâmpinate de piața imobiliară în Emiratele Arabe Unite, trebuie să luam în
considerare anumite particularități ale acesteia: în primul rând numărul mare de
expați în raport cu cel al localnicilor, comparativ cu celelalte țări din zona.
Expații au posibilitatea de a achiziționa imobile fie în regim de freehold, fie
in regim de leasehold, ceea ce poate afecta decizia lor de a investi.
Principala provocare a
industriei imobiliare în Dubai o reprezentă supraofertarea, chiar înainte de declanșarea
pandemiei, prețurile medii de vânzare pentru imobilele rezidențiale în Dubai scăzând
cu aproximativ 7% intre Q3 2018 si Q3 2019. De asemenea, chiriile la imobilele rezidențiale
au scăzut și ele cu aproximativ 9% in aceeași perioada. Problema supraofertării
s-a agravat după răspândirea pandemiei în Februarie 2020, creând așadar un
mediu favorabil pentru cei care închiriau imobile rezidențiale in Q3 2020. Câștigătorii
sezonului: Chiriașii!
R: Cum a schimbat
pandemia modul de lucru în companii (compania ta sau alte exemple pe care le
cunoști)? Work from home sau work from anywhere vor deveni modele
funcționale și pentru viitor? De ce da, de ce nu?
AD: Flexibilitatea pe care
o oferă modelul de lucru „la distanță sau de acasă” este un simbol al încrederii
pe care angajatorul o oferă angajaților săi. Este natura noastră umana ca
atunci când știm că cineva are încredere în noi, nu vrem sa dezamăgim, deci
livram mai mult și mai bine. Este o oportunitate fantasticp din care ambele parți
au de câștigat. Angajatorul are acces la forța de munca de pe o plajă mai largă
de candidați, deci și filtrele de selecție pot fi mai exigente, crescând așadar
calitatea talentului atras în companie, iar pe de alta parte candidații au
parte de un echilibru mai bun între timpul personal și cel dedicat lucrului,
ceea ce atrage după sine deseori creșterea productivității muncii.
R: A afectat războiul
din Ucraina industria în care activezi? În ce fel? Care consideri că este cea
mai potrivită atitudine a unui manager în situații imprevizibile ca aceasta?
Cum putem pregăti compania pentru a face față unei situații cu impact major și
care se află în desfășurare, cu opțiuni deschise?
AD: Prima influență negativă
pe care o simțim cu toții într-o măsură mai mică sau mai mare este
demoralizarea colectivă, conștientizarea faptului că exista atât de multă
imprevizibilitate care pândește după colț și că starea de siguranță și confort
pe care o avem poate azi se poate zdruncina mâine. Atitudinea managerilor
trebuie să fie una stoică, ce debordează calm, stăpânire de sine, fermitate, care
motivează și inspiră echipa și care îndeamnă la rigurozitate și efort în plus
pentru atingerea obiectivelor strategice organizaționale.
R: Care sunt
principalele provocări și oportunități aduse de procesul accelerat de
digitalizare adus în prim plan de evoluția din ultimii ani (pandemia)?
AD: Aș putea spune că ne-am
aflat într-o poziție destul de avantajată în compania noastră, având în vedere
că ne aflam undeva la 60% procese interne automatizate și începuserăm deja să
facem pași importanți în digitalizare, de altfel „adoptarea unei culturi a digitalizării
în vederea creării de valoare” fiind un obiectiv strategic al organizației. Pandemia
ne-a confirmat că am avut o inspirație potrivita prin implementarea de
strategii proactive în acest sens, dar ne-a și dat un imbold puternic în accelerarea
ritmului în aceste inițiativă atât de importantă.
R: Care sunt reperele care te ajută să dezvolți
o cultură organizațională stabilă și o atmosferă de lucru prietenoasă?
AD: Consider ca liantul de bază este respectul cu
care ne tratam reciproc indiferent de provocările și dificultatea circumstanțelor
apărute, alături de amabilitatea și toleranța fata de colegi, solidaritatea, recunoașterea
meritelor și atitudinea proactivă care încurajează crearea colectivă de plus
valoare. Acestea sunt valorile care promovează armonia în orice mediu de lucru și
împiedică apariția oricărei stări negative ce poate duce la formarea unui mediu
toxic organizațional.
R: Care este revista de business/site-ul de
știri economice pe care o/îl consulți în mod frecvent?
AD: Harvard Business Review, The Economist, Forbes, Bloomberg
BuinessWeek
R: Sfat! Ce ai da mai departe ca lecție de
business?
AD: Cele mai bune lecții pe care le poți învață în business și pe care nu le vei uita vreodată sunt cele legate de așa zisele „eșecuri” pe care le-ai avut, sau mai bine zis…de pseudo-eșecuri, căci ele nu sunt decât cele care fac mai sigura calea către succesul mult dorit. Totul e să nu renunți, ci să continui fără prea multe ezitări și, clar, fără regrete. Avem instrumentele necesare cu toții, ce trebuie șlefuită este tehnica folosită.
Dar tocmai de aceea există mentori – conectează-te mereu cu minți
asemenea ție, creează sinergii, construiește alianțe. Succesul e mai dulce atunci
când e împărtășit, nimeni nu reușește de unul singur.