ABOUT

  • Ana Maria Drăgănuță, MBA INDE

 

INTERVIEW

Reporter: Prezentarea ta și a companiei în care lucrezi.

Ana Maria Drăgănuță (A.M.): Au trecut mai bine de 8 ani de când am început să profesez în avocatură. Am început de la zero în această profesie, fără să am pe cineva în familie care să fi terminat măcar o facultate de drept. Am devenit un bun profesionist prin învățare (carte, cum s-ar mai spune), practică multă, și dorința de a-mi presta activitatea la un nivel de perfecționare cât mai ridicat. Pentru mine nu au fost suficiente terminarea unei facultăți și intrarea în câmpul muncii. Am fost mereu o persoană ambițioasă și curioasă. Lumea pe care nu o cunoșteam și despre care nu știam multe, reprezenta pentru mine o provocare peste care trebuia să trec.

Astfel, după ce am absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității din București, am obținut titlul dublu LL.M (legum magister – Master of Laws) de la Universitatea din Fribourg, Elveția, în Contracte internaționale, Arbitraj și Conformitate, iar apoi am urmat un stagiu de cercetare în arbitraj și drept internațional privat la Universitatea Nova din Lisabona, Portugalia. La examenul de intrare în Baroul, am fost printre singurii candidați din acel an care au luat 10 la procedură civilă, deși ulterior m-am mai îndepărtat de acest domeniu. În orice caz, pentru mine a contat foarte mult învățarea continuă pe bune, din cărți, combinată cu perfecționarea continuă din practică. Aș spune că acestea sunt cele două ingrediente de success al unui avocat. Sau erau, până când tehnologia ne-a prins din urmă și pe noi și nu o mai putem ignora. Acum contează foarte mult și să te folosești de tehnologie ca să poți avansa. Probabil vorbește din mine acum și antreprenorul. Pentru că odată ce ai de mulțumit clienți din punct de vedere profesional, dar și de dezvoltat o afacere – cabinetul de avocatură – trebuie să știi cum le jonglezi astfel încât ambele să fie făcute cu succes. Iar tehnologia joacă un rol important. Da, trebuie să avem grijă la ea, ca și cu orice altă schimbare pe care o facem în viața noastră. Dar personal, consider că ne va produce mai multe lucruri optime, de care ne vom putea folosi. Și să nu uităm de conceptele de business care sunt primordiale în a crește sănătos un cabinet de avocatură. Ca și orice business. Acesta a fost și motivul pentru care am început cursurile programului MBA – INDE pe care Bucharest Business School îl organizează îmrpeună cu CNAM – Conservatoire National des Arts et Métiers, Paris.

Atunci când ești și expert profesionist și antreprenor, trebuie să știi cum să-ți joci cărțile foarte bine și să fii extra-disciplinat. Altfel, există pericolul de a se dărâma tot de ai construit până atunci. De aceea, aș spune că ceea ce m-a făcut să ajung până aici astăzi au fost un mix de carte, practică, curiozitate, perfecționarea continuă, disciplină și tactică.

Legally Remote – my business

Din 2020, am transformat conceptul din jurul cabinetului meu într-unul mai prietenos cu firmele și care să corespundă mult mai bine cu ceea ce facem. Așa a apărut denumirea de Legally Remote, care arată chiar misiunea noastră: să ajutăm companiile din mediul online, digital și tehnologic să se organizeze legal în cel mai simplu, clar și rapid mod.

La Legally Remote prestăm servicii tipice avocaturii de business, nișate pe provocările companiilor din domeniile indicate: online, digital și tech, precum: contracte comerciale, protecția datelor, protecția consumatorilor, licențierea de programe software, mărci, drept de autor și alte drepturi de proprietate intelectuală, conformitatea cu reglementări speciale – spre exemplu, blockchain, AI, metaverse, crowdfunding, corporate law. Oferim în același timp abonamente avantajoase microîntreprinderilor și firmelor mici (și startupurilor la început de drum, desigur) pentru a-și putea organiza afacerea în mod legal, dar fără costuri exorbitante, luând în considerare nevoile lor.

R: Care sunt principalele tendințe in industria in care activezi, la nivel local dar si european si global?

(A.M.): Din ce în ce mai mult, tendințele în avocatură se îndreaptă spre adoptarea tehnologiei pentru serviciile prestate. Ca orice schimbare majoră, este deseori privită cu scepticism, însă este timpul să vedem lucrurile așa cum sunt. Dacă în trecut studiile nu erau întodeauna constante în ceea ce privește această tendință, în ultimiii ani, s-a stabilizat. Asociația Barourilor din America (The American Bar Association) organizează anual studii în acest domeniu. Iar 5 tendințe indicate de aceștia pentru anii ce vin au fost:

(1). automatizarea proceselor – în cercetare juridică, e-discovery și cercetarea documentară, dar și în proceduri administrative, precum comunicare, colectarea datelor sau urmărirea schimbărilor juridice;

(2). inteligența artificială – care ar putea veni în ajutorul avocaților, de exemplu, prin asistența la crearea strategiilor, cercetările din procese complexe, identificarea modelelor de comportament, planificare și multe altele;

(3). integrarea serviciilor cloud – deși aș spune că această tendință a fost deja implementată, fiind mai ușor de „digerat” și având avantaje mult mai vizibile;

(4). asistenți virtuali juridici sub forma de chatboți;

(5). protecția datelor și cybersecurity – deoarece nu putem avea astăzi toate cele de mai sus, fără o protecția adecvată.

 

Există și un studiu amplu al celor de la Wolter Kluwer – Future Ready Lawyer 2022 Survey Report – prin care sunt expuse pe larg tendințele viitorului pieții avocaturii. Printre acestea se numără forma de lucru hibridă sau chiar remote (de la distanță), creșterea semnificativă a provocărilor de conformitate și implementarea tot mai profundă a tehnologiei în procesele de lucru.

Mai aproape de noi, în Europa, avem tendințele de modificare legislativă – spre exemplu, Markets in Crypto-Assets (MiCA) Regulation, Digital Operational Resilience Act – DORA, AI Act, Digital Service Act, Digital Market Act, The Cyber Resilience Act, și multe altele – care fie au fost implementate, fie vor intra în vigoare în viitor și care vor aduce cu ele un nou val de schimbări – la nivel comportamental, jurisdicțional, sancționator.

 

R: Care sunt principalele oportunități pe care le vezi pe viitor in industria in care activezi?

 

(A.M.): Cu toate aceste noi trenduri, vor apărea foarte multe oportunități de creștere, de învățare, de transformare. Vor apărea noi domenii de practică, noi provocări juridice și oportunitatea ca noi, avocații, să ne concentrăm atenția pe chestiuni juridice și nu administrative. Împreună cu aceastea, vom vedea schimbări și la nivelul modelelor de business practicate, pentru că ceea ce se va putea face automat va scădea prețul serviciilor, ori vor apărea din ce în ce mai mulți furnizori alternativi de servicii juridice (en. ALSP – alternative legal service providers), deja existenți pe piețele mai dezvoltate, precum Anglia, Franța, Spania. Doar ceea ce va presupune analiză, argumentație și strategii juridice, formularea de scenarii juridice și alte chestiuni asemănătoare vor rămâne exclusiv de competența umană a avocatului.

 

R: Care au fost și poate mai sunt principalele provocări întâmpinate de industria în care activezi de-a lungul pandemiei?

 

(A.M.): Pentru mine, pandemia a creat multe oportunități. Eu lucram online încă din 2017, însă foarte puțini vedeau pe atunci avantajele acestui tip de lucru, de aceea înainte de 2020 era mult mai dificil să convingi că ești un bun avocat lucrând online. Însă în timpul pandemiei, când toată lumea a fost nevoită să își mute activitatea în online și să treacă prin tranformări digitale pentru a ține pasul cu piața și cerințele consumatorilor, s-a dovedit că este, de fapt, un mod de lucru sustenabil pe termen lung și care aduce satisfacții atât clienților, cât și avocaților.

Referitor la clienții, start-up-urile, companiile tech, cele cu vânzări online și freelancerii au îmbrățișat primirea serviciilor de avocatură prin mijloace digitale mult mai ușor, fiind obișnuiți să își desfășoare întreaga activitate în spațiul virtual. La ora actuală mulți dintre clienți s-au adaptat la noile realități, atât companiile și persoanele fizice. Faptul că multe dintre serviciile publice se prestează astăzi total sau parțial în mediul digital ajută la o adaptare mai rapidă din partea societății. Ca și în alte domenii, și în această profesie, schimbările sociale și impactul produs de tehnologie au generat schimbări importante și au impus o reorganizare a proceselor de lucru astfel încât să se potrivească cu noile cerințe ale pieței.

 

R: Cum a schimbat pandemia modul de lucru în companii (compania ta sau alte exemple pe care le cunoști)? Work from home sau work from anywhere vor deveni modele funcționale și pentru viitor? De ce da, de ce nu?

 

(A.M.): Cu toți colaboratorii mei lucrez online și am lucrat așa din 2017 – deci pentru mine nu a fost nimic anormal. Este adevărat, că toți colaboratorii mei și-au ales acest tip de lucru, nu le-a fost impus, ci a fost un mod excelent de a aduce echilibru în viețile lor. Cu siguranță este un mod de lucru ce va rămâne deoarece aduce bucurie și liniște în viețile oamenilor. Iar împreună cu acest timp de muncă, a mai ieșit la suprafață o filozofie – a lucra cu plăcere. Dacă până acum, se lucra de nevoie, noile generații nu se vor mai opri doar la atât. Vor dori să se regăsească în munca pe care o fac zilnic, iar aceasta să însemne ceva pentru ei. Desigur, nu vom face niciodată 100% doar ce ne place, dar dacă am ajunge cu toții măcar la o proporție de 80%, cred că am trăi într-o lume mult mai bună.

 

R: A afectat războiul din Ucraina industria în care activezi? În ce fel? Care consideri că este cea mai potrivită atitudine a unui manager în situații imprevizibile ca aceasta? Cum putem pregăti compania pentru a face față unei situații cu impact major și care se află în desfășurare, cu opțiuni deschise?

 

(A.M.): Important este în situațiile acestea să vezi unde îți poți aduce aportul, să menții liniște și siguranță în companie, să mergi mai departe și dacă e nevoie, să îți adaptezi serviciile. Cred că este extrem de important să calculezi la rece în aceste momente cât de mult poate compania ta susține un mod de ajutor pro-bono, deoarece au fost foarte multe solicitări de acest fel imediat ce a izbucnit războiul, ceea ce e și firesc. Dar dacă prin aceste servicii, afacerea ta are de suferit, angajații tăi nu îți mai primesc salariile la timp, și familiile lor suferă, nu ai rezolvat nimic. Ca și manageri, trebuie să punem mereu în balanță sentimentele noastre personale și menținerea echilibrului echipei noastre.

 

R: Care sunt reperele care te ajută să dezvolți o cultură organizațională stabilă și o atmosferă de lucru prietenoasă?

 

(A.M.): Consider că transparența, respectul și spiritul de angajament sunt ingredintele potrivite pentru a dezvolta o cultură organizațională care să aducă și productivitate. Pe de o parte, trebuie tu, ca manager, să dai dovadă de toate aceste carcateristici în relația cu angajații și colaboratorii tăi, pentru ca și ei, la rândul lor, să și le ofere. Astfel, creezi un spațiu sigur în care așteptările sunt formulate de ambele părți de la început, dar și periodic, în care discuțiile deschise sunt permise, creativitatea este încurajată și personalitatea fiecărei persoane are un anumit loc special în cadrul organizației.

 

R: Care este KPI-ul cel mai important la tine în organizație?

 

(A.M.): Cel mai important pentru noi la Legally Remote este să îi facem pe clienții noștri atât de mulțumiți încât să își dorează să formeze cu noi un parteneriat pe termen lung prin care să îi ajutăm să își dezvolte afacerea corect, legal, discutând împreună și acoperind cât mai multe riscuri. Se știe foarte bine că, din punct de vedere al managementului bugetelor, este mult mai indicat să investești în a-ți menține clienții fericiți, decât să investești în a aduce clienți noi. Deci rata de retenție, dacă e să vorbim în termeni de business, este cel mai important KPI al nostru, care ne arată dacă și cât de bine ne-am făcut treaba. Până acum acest număr de ridică la 91%, ceea ce ne indică nouă că suntem pe drumul cel bun, și clienților că sunt pe mâini bune.

 

R: Care este revista de business/site-ul de știri economice pe care o/îl consulți în mod frecvent? De ce? Ce consideri că lipsește din piața actuală de media economică?

 

(A.M.): Urmăresc în principal site-uri internaționale pentru a mă pune în temă cu ce se mai întâmplă în general și încerc pe cât pot să îmi formez o imagine a mea, proprie, a ceea ce citesc. Îmi place să urmaresc ce se mai publică, de exemplu, în Harvard Business Review. De asemenea, am multe cu care vreau să mă actualizez în ceea ce privește reglementările noi, motiv pentru care urmez constant cursuri și webinarii de perfecționare organizate de instituții sau autorități europene, precum European Union Intellectual Property Office sau ERA – Academy of European Law.

 

R: Sfat! Ce ai da mai departe ca lecție de business?

 

(A.M.): Aș spune că indiferent de ce au făcut alții înaintea ta, dacă nu rezonează cu tine, degeaba implementezi. Trebuie să îți găsești ritmul tău, pe seama principiilor și proceselor deja demonstrate. Lumea e plină de inovație astăzi, așa că nu m-aș limita la ce a fost sau cum ar fi, ci la cum vreau eu să fie.

 

R: Recomandă 3-5 cărți pe care ar trebui sa le citească un profesionist! De ce?

 

(A.M.): Depinde foarte mult de domeniul în care cititorul activează. Prefer să îi spun cititorului că cercetarea, procesul de decizie proprie și găsirea unei cărți se face tot în funcție de nevoile și nivelul său de expertiză. Mie, de exemplu, mi-au plăcut foarte mult Start with why de Simon Sinek, Remote: Office Not Required, de Jason Fried and David Heinemeier Hansson, și Good to Great de Jim Collins, pe care le-am citit când am început prima dată călătoria în antreprenoriat.

 

Multumim!