Ștefan Stavrositu muncește în asigurări încă de la vârsta de 17 ani iar în prezent este director național de vânzări la unul dintre marii asiguratori. Este o persoană pragmatică, vorbește scurt și la obiect și crede cu tărie în puterea învățării continue. Poate tocmai de asta s-a încăpățânat să facă un MBA la 45 de ani. De asemenea, crede cu tărie în respect și empatie, tocmai de aceea sfatul său către cei aflați la începutul carierei este să fie mai buni cu cei din jur și să se perfecționeze continuu.

Interviu

Reporter (R): Ștefan, ești director național de vânzări la Groupama, una dintre cele mai mari companii de asigurări din România. Cum ai descrie pe scurt parcursul tău profesional?


Ștefan Stavrositu (SS): Cariera mea a început din anul patru de facultate, când am avut primul meu job part-time la o companie care era lider în asigurări de viață și unde am petrecut 17 ani. Am crescut organic în organizație, am avut roluri care continuau rolul anterior, am pus, practic, cărămidă cu cărămidă și am am ajuns la vârsta de 32 de ani să am primul rol important în organizație, și anume, Director Național de Vânzări. Era o responsabilitate foarte importantă, care m-a făcut să mă pregătesc continuu pentru a reuși să ating obiectivele stabilite de organizație. De-a lungul carierei mele am considerat că este foarte important să te dezvolți în mod continuu, m-am încris în diverse programe de perfecționare care să mă ajute să dobândesc competențe și cunoștințe noi și am beneficiat și de o pregătire foarte bună în organizațiile în care am lucrat. Practic, în toată cariera mea am lucrat în asigurări, în doar trei companii. Astăzi sunt Director Național de Vânzări în Groupama, companie cu care am început colaborarea din august 2018. Am găsit aici o cultură în care oamenii sunt în centrul acțiunilor, în care spunem lucrurilor pe nume și ne acceptăm așa cum suntem, cu bune și cu rele. Am găsit nu doar un job, ci o posibilitate de a crește personal și profesional, de a fi inspirat și de a-i inspira la rândul meu pe alții. 


Despre Groupama aș spune că este unul dintre liderii pieței de asigurări din România, o companie care face parte dintr-un grup mutualist, de origine franceză, cu o istorie bogată, de peste 100 de ani. 

Suntem recunoscuți pentru calitatea serviciilor şi soluţiile flexibile de asigurare pe care le oferim celor peste 1 milion de clienţi individuali şi peste 80,000 de companii. Altfel spus, dezvoltăm produse și servicii simple, flexibile, care să asigure continuitatea planurilor clienților noștri, atunci când se confruntă cu un eveniment neprevăzut. 


R: Care sunt principalele oportunități pe care le vezi pe viitor în industria în care activezi?


SS: Piața de asigurări din România e o piață puternic dominată de asigurările RCA  (41% la final de 2021), urmate de asigurările CASCO. Oportunitățile rămân în continuare aceleași: există o slabă penetrare a asigurărilor în România, în special atunci când vine vorba despre cele facultative iar acest lucru lasă deschise oportunitățile pentru jucătorii din piață de a continua procesul de educare și informare a populației și de a reuși să o convingă de utilitatea asigurărilor facultative.


R: Care au fost și poate mai sunt principalele provocări întâmpinate de industria în care activezi de-a lungul pandemiei?


SS: Provocările din industria asigurărilor de-a lungul pandemiei nu au fost diferite față de alte industrii.  A fost necesar pentru toți să ne adaptăm rapid noului context sanitar și noului mod de lucru. Nu a fost ușor, însă, cel puțin în compania în care lucrez, am reușit să facem acest lucru rapid. Am încercat să ne uităm mai degrabă la oportunități și ne-am concentrat atenția în această direcție. 


Prioritară pentru noi a fost siguranța angajaților și a clienților noștri, așa că am venit cu soluții care să permită desfășurarea operațiunilor de la distanță. Ne-a ajutat foarte mult faptul că eram deja bine pregătiți, asta pentru că digitalizarea a fost mereu o preocupare pentru noi. Am accelerat deci procese, pornind de la o fundație solidă. 


R: Cum a schimbat pandemia modul de lucru în companii (compania ta sau alte exemple pe care le cunoști)? Work from home sau work from anywhere vor deveni modele funcționale și pentru viitor? De ce da, de ce nu?


SS: Dilema work from home vs work from the office a fost prezentă și în organizația noastră iar astăzi modelul de lucru este unul hibrid care ne permite să fim mai eficienți, păstrând în același timp o cultură organizațională unită. 


R: A afectat războiul din Ucraina industria în care activezi? În ce fel? Care consideri că este cea mai potrivită atitudine a unui manager în situații imprevizibile ca aceasta? Cum putem pregăti compania pentru a face față unei situații cu impact major și care se află în desfășurare, cu opțiuni deschise?


SS: Personal consider că nimeni nu este cu adevărat pregătit pentru o situație de genul celei din Ucraina. Contează însă foarte mult să fii agil, să ai o bună viteză de răspuns, să găsesți soluții pentru a nu te abate de la drumul pe care ți l-ai propus, indiferent de provocări, să înțelegi temerile cu care se confruntă oamenii din echipa ta. Revenind la situația din Ucraina, noi am acționat în linie cu întreaga societate românească și am încercat să îi ajutăm cum am putut pe cei impactați de acest conflict teribil. 


R: Care sunt principalele provocări și oportunități aduse de procesul accelerat de digitalizare adus în prim plan de evoluția din ultimii ani (pandemia)?


SS: Aș vorbi mai degrabă despre oportunitățile pe care le-a adus această accelerare a digitalizării. Noi, la Groupama, am tratat mereu inovația nu ca pe un scop în sine, ci ca pe un mijloc prin care să le oferim clienților noștri servicii care să răspundă cât mai bine nevoilor lor. 

Am fost primii care au introdus pe piață o soluție de constatare a daunelor și de realizare a inspecțiilor de risc în timp real, printr-o aplicație instalată pe telefonul mobil – Video Asist. În contextul pandemiei, am dezvoltat și alte soluții, cum ar fi semnarea electronică cu certificat digital calificat temporar, am implementat un chat bot intern, colega noastră virtuală, Ioana, dar și un chat bot extern, Amelie. Toate aceste soluții au răspuns unei nevoi, fie că vorbim despre nevoia de realizare a unor operațiuni de la distanță, nevoia de simplitate, rapiditate, ușurință în interacțiunea cu un serviciu. 

Cred că avem înaintea noastră o mulțime de oportunități în ceea ce privește digitalizarea și aș spune că provocarea în tot acest proces rămâne modul în care noile soluții vor reuși să pună în continuare accent pe oameni. 


R: Care sunt reperele care te ajută să dezvolți o cultură organizațională stabilă și o atmosferă de lucru prietenoasă?


SS: Personal consider ca focusul trebui să fie pe crearea unui climat de respect reciproc, încredere, transparență și responsabilizare a fiecărui angajat. Cultura organizațională este creată de fiecare membru al organizației și ea se construiește în fiecare zi. Atmosfera de lucru prietenoasă este cea care hrănește cultura și le asigură angajaților cadrul pentru a-și atinge potențialul maxim. 


Îmi place să am o relație directă, corectă și bazată pe încredere și respect reciproc cu toți colegii din zona mea de responsabilitate. În acest fel am reușit să ne atingem împreună obiectivele în fiecare an și să venim cu plăcere la birou, în continuare.


R: Care este revista de business/site-ul de știri economice pe care o/îl consulți în mod frecvent? De ce? 


SS: Nu am o revistă de business sau un site de știri preferat. Îmi place să mă informez din mai multe surse, de preferat echilibrate, pentru a-mi putea face o părere proprie despre diversele subiecte de care sunt interesat.


R: Ce sfat ai da unui student sau unei persoane aflată la începutul carierei?


SS: Cred cu tărie că cea mai bună lecție de business pe care cu toții ar trebui să o învățăm vine din înțelegerea următoarei afirmații: You’re never too important to be nice to people!

Cu toții ar trebui să învățăm să ne respectăm între noi, să ne susținem reciproc pentru a ne maximiza potențialul, să fim curioși și să nu încetăm niciodată să ne dorim să fim mai buni, mai performanți, în fiecare zi. 

Și mai cred cu încăpățânare în educație, indiferent de vârstă și nu întâmplător m-am înscris într-un program de MBA la vârsta de 45 de ani.


R: Recomandă 3-5 cărți pe care ar trebui sa le citească un profesionist! De ce?


SS: Nu consider că aceste cărți ar trebui citite doar de un profesionist. Merită citite de oricine:


How to win friends and Influence People – Dale Carnegie

Skin in the Game – Nassim Taleb

Never split the difference – Chris Voss

TED Talks – Chris Anderson


A fi prietenos și întotdeauna parte din echipă este poate cheia succesului în multe industrii.

Îți mulțumim pentru timpul și informațiile împărtășite.